Arhive etichetă: terapie

Cum spui o poveste terapeutica?

Invata sa spui o poveste (9 pasi)

1 gaseste o poveste care sa-ti placa;

2 citeste si reciteste povestea preferata;

3 analizeaza personajele;

4 analizeaza ce ti-a placut cel mai mult;

5 adauga sau scoate din poveste la ce ti-a placut si la ce nu ti-a placut din poveste;

6 povesteste-ti noua ta poveste;

7 ai incredere in tine cand spui povestea;

8 spune povestea (repet-o) pana o stii bine;

9 spune si altora povestea, acceptand atat lauda cat si critica;

Cum sa-ti alegi o poveste (8 pasi)

1 alege cele mai frumoase povesti dupa parerea ta;

2 cauta povestea mai ales in literature clasica daca crezi ca te reprezinta, daca nu gaseste-o in realitate;

3 gaseste o poveste care sa ti se adreseze tie in mod personal;

4 cunoaste grupul tinta careia vrei sa-i spui povestea ta;

5 cauta povestea ce „cerseste” sa fie spusa;

6 cauta povestea in media;

7 ia parte la intalnirile povestitorilor profesionisti;

8 testeaza-ti povestile selecate pentru grupul tinta;

„Fisa povestii tale” (contabilizarea povestilor tale)

– Titlu;

– Autor;

– Sursa (carte, biblioteca, proprie);

– Timpul alocat povestirii;

– Personaje;

– Succesiunea evenimentelor;

– Grup tinta;

– Genul povestii;

Se impune ca la sfarsitul demersului psihoterapeutic prin alegorie, sa avem certitudinea de a releva eficienta printr-un scor valoric anume (moral, social, etc.). Elementul pozitiv la acest capitol il reprezinta faptul ca NU exista nici o regula dupa care sa se masoare eficacitatea unei alegorii. Cert este doar ca efectul – schimbarea va avea loc, timpul fiind cel care guverneaza (cateva ore, zile sau saptamani). Important este faptul ca efectul pozitiv are loc in toate cazurile, specificul venind de la unicitatea individului ca specie umana raporatata atat la sine prin tot ce-l caracterizeaza cat si la societatea/comunitatea care-l accepta sau nu in macro sau micro structura sa, trecute de multe ori prin metamorfoze de ordin fiziologic si psihologic.

E momentul a ne opri si asupra povestilor folosite in psihoterapia pozitiva. Astfel, Peseschkian N (2005) surprinde fazele unui plan terapeutic, avand la baza, povestea, ca parte a tratamentului-5 pasi:

  • observare-distantare = se face o relatare, preferabil in scris, despre motivul supararii, cine a cauzat-o si cand;
  • inventariere = folosind DAI (Differentiation Analysis Inventory) determinand ariile de conduita in care pacientul insusi si partenerul sau au trasaturi pozitive, precum si cele supuse criticii; astfel putem contracara tendinta spre generalizare;
  • incurajarea situationala = pentru a construi o relatie de incredere, intarim trasaturile individuale pe care le consideram acceptabile si care sunt corespondentele trasaturilor etichetate negativ;
  • verbalizarea = pentru depasirea, in conflict, a tacerii si a distorsiunii vorbirii, comunicarea cu partenerul se dezvolta pas cu pas; se discuta despre trasarurile si experientele pozitive, precum si negative;
  • extinderea scopurilor =

– ingustarea nevrotica a perspectivei este distrusa in mod constient;

– se invata cum sa nu se transporte conflictul in alte arii;

– se invata deschiderea spre noi scopuri, care nu au mai fost probabil experimentate inainte;

– tratamentul se bazeaza pe doua proceduri care merg paralel si sunt impletite:

psihoterapia, prin plan;

autoajutorarea, prin care pacientul preia sarcina terapeutica in cadrul cercului de oameni de care este apreciat.

Toate aceste consideratii pornesc de la faptul ca psihoterapia pozitiva incearca sa extinda demersul traditional prin trei idei de baza:

-abordarea pozitiva ca raspuns la psihopatologie;

-abordarea referitoare la continut, drept un mediator pentru comuniunea diverselor discipline;

-metoda „ajutorul de sine” in cinci etape si terapia pentru vitalizarea pacientului, prin folosirea povestilor si a vorbelor intelepte;

De asemenea, psihoterapia pozitiva are trei aspecte:

punct de plecare pozitiv

proceduri legate de continut

cele cinci faze ale psihoterapiei pozitive.

Sursa: Povestea Terapeutica, Maria Dorina Pasca

foto: Pinterest

 

Esti pregatit sa fii parinte?

Urmeaza sa fii mama si ti-e teama ca nu vei sti cum sa ai grija de copilul tau? La cursurile de puericultura inveti cum sa te descurci cu brio.

Momentele din timpul sarcinii si, mai ales, cele de dupa, pot fi destul de stresante: ce, cum, cand trebuie sa faci? Te preocupi suficient de copilul tau? Ai grija asa cum ar trebui de el? Raspunsurile la toate aceste intrebari si la multe altele le gasesti la cursurile de puericultura. Iti dam cateva motive pentru care ar trebui sa traiesti o astfel de experienta.

Inveti cum sa ai grija de tine si de bebelus in timpul sarcinii

In primul rand, cursurile de puericultura incep din timpul sarcinii, asa ca sunt locul perfect unde sa descoperi ce ai voie sa mananci, ce sa eviti, cum sa ai grija de sarcina.

Vei continua apoi cu informatii despre cum sa schimbi scutecele, cum sa tii corect bebelusul, despre ritualul zilnic, despre alaptare si despre cand o situatie este cu adevarat urgenta. Practic, ai parte de simularile oricarei activitati care va urma. Si cel mai important este ca vei invata totul de la cadre medicale.

Faci si putina terapie

Desigur, ti se va parea ca niciun sfat nu iti este de ajuns si ca, oricat de mult ai invata, tot de paste pericolul de a o da in bara. Insa la cursurile acestea ai parte si de cateva trucuri prin care inveti sa faci fata din punct de vedere psihic la tot ceea ce te asteapta. „Mi s-ar fi parut necesara o facultate care sa pregateasca, sa te puna sa repeti la orice ora din zi si noapte ce ai de facut cu un bebelus. Pe mine cursurile m-au ajutat sa inteleg si cat de important este primul an de viata si cat de mult este influentat bebelusul de absolut orice faci.

Asa ca, pe langa stangacia pe care o simteam era si presiunea de a incerca sa ii creez mediul optim de dezvoltare”, povesteste Sorina Daescu Topceanu (PR Manager, Madison Parfumery), proaspata mama care a incercat cursurile de puericultura.

Scapi de trac!

Cursurile sunt practic un antrenament ca sa te obisnuiesti cu responsabilitatea de mama. Repetand anumite lucruri de mai multe ori, intalnind si alte viitoare mamici si primind sfaturi de la specialisti, ajungi sa iti controlezi mai usor teama ca nu te vei descurca.

See more here

Povestea ca element terapeutic

Daca basmul terapeutic surprins punctual, bine documentat si cu larga paleta de exemplificari in „Basme terapeutice pentru copii si parinti”- S. Filipoi-1998, demonstreaza faptul ca „indiferent de varsta, avantajele folosirii constiente, intentionate a basmului ca mesaj terapeutic sunt aceleasi necesitand totodata compartimentarea sa, amintind ca:

  • basmul terapeutic ilumineaza, deoarece se adreseaza intuitiei si fanteziei, largind spatiul interior al copilului, reprezentand totodata o lectie de viata care sparge vechiul tipar al conflictului insurmontabil cu care este familiarizat;
  • basmul terapeutic este un vehicol foarte potrivit pentru modele comportamentale si valori morale, schimbarea de pozitiei ii este doar sugerata si are mai mult caracter de joc;
  • mesajul terapeutic este preluat la fel ca mesajul unui vis, nefiind legat direct de experienta vietii reale;
  • basmul nu ajunge sa fie un „trigger” pentru declansarea rezistentei la terapie, ci contribuie la dezvoltarea unei noi atitudini fata de starea patogena, comunicarea fiind facuta prin aceasta forma;
  • basmul aduce solutii cu totul neasteptate, cu efort emotional pozitiv, ajungand chiar sa contrazica logica si obisnuinta;
  • subiectul are posibilitatea sa largeasca sensul original al mesajului terapeutic deoarece basmul transmite un tip de creativitate;
  • mesajul terapeutic se tezaurizeaza, el putand fi imediat, aparent, deghizat sau ascuns, facand ca ambiguitatea sa favorizeze efectul „retard” si facand ca mesajul terapeutic sa poata fi reactivat in alte situatii, fara ca dependenta fata de terapeutic sa creasca;
  • basmul ca mesaj terapeutic poate fi folosit in combinatie cu un instrument de comunicare, deoarece creaza subiectului o baza de identificare protejandu-l si invatandu-l totodata sa se autointeleaga, sa se autoaprecieze pozitiv cat si sa-si descopere propria putere interioara de a se „autivindeca”, adauga in plus, modul mai incisiv, direct a faptelor prin personajele create, asupra celui care o citeste, receptarea fiind maxima.

Povestea terapeutica e prezenta prin mesajul sau specific tinand cont de particularitatile de varsta a celui caruia i se adreseaza, copil sau/si adult, facandu-l a intelege modul in care, receptarea dureri, bolii si chiar a sperantei pot echilibra, metaforic vorbind, acceptarea, resemnarea si in final, starea de fapt creata.

Atunci cand vorbim de povestea terapeutica, in general, logistica sa se indreapta spre depasirea suferintei si a durerii de catre cei in cauza si mai apoi, elaborarea unor naratiuni ce decurg dintr-o logica bine structurata a gandirii pozitive, pornind de la elemente ca: bucurie, speranta, sansa, atitudine, intelegere si acceptare.

Cuvantul are putere magica, el poate vindeca atunci cand spus unde, cum si de cine trebuie, recunoscandu-i-se astfel, valoarea terapeutica, actioneaza ca o forta.

Povestea terapeutica prin nararea faptelor „comprima” la maxim experiente de viata, menite a semnala o stare de fapt si a atenua criza ce, inevitabil apare la un moment dat, declansata, precum, filosofic vorbind, de neintelesuri ale intelesului, stiutelor si nestiutelor.

Povestea terapeutica se povesteste (se spune) si nu se citeste. Ea trebuie sa fie liantul dintre trup si suflet, gand si gestica, traire si exprimare. Ea nu poate fi spusa de catre oricine, oriunde si oricum. Traind in simbioza cu cel suferind, povestea terapeutica isi are legile nescrise ale vulnerabilitatii sale, ceea ce face ca simpla virgula, sa mai acorde o sansa, iar punctul, o certitudine si o reusita.

Pornind de la un caz real sau fantastic, povestea terapeutica isi indeplineste menirea de mediator a durerii si suferintei, aducand mult mai aproape pe cel aflat intr-un impas, sincopa a vietii, de lumea in care legile care guverneaza pot declansa aparitia unor resurse vitale de a invinge: frica, teama, nelinistea, neputinta, nesiguranta si a descoperi speranta si sansa, conjugand verbele „a vrea”, „a putea” si „a dori”, la timpul pretent. In acel moment, povestea terapeutica isi dovedeste utilitatea, facand prin puterea cuvantului ca lumea pentru cel in suferinta, „sa se miste altfel”, sa fie perceputa prin prism noilor conotatii cognitive ale elementelor de identitate personala , dand unicitate clipei traite.

Sursa: Povestea Terapeutica, Maria Dorina Pasca, Editura Ardealul

Foto: weheartit.com