Vizita medicului neonatolog este importanta pentru mama. Deja, dupa nastere, medicul obstetrician e decazut din postura idealizata, consultatia este strict medicala, iar interesul mamei se orienteaza catre medicul neonatolog. Cu bunavointa, dragoste de copii, intelegere pentru mama, medicul neonatolog poate sprijini startul relatiei mama-bebelus. Mama are nevoie de masive investitii narcisice pentru a suporta separarea de copilas, o minina distanta care sa-i permita sa se poata ocupa de el. Cand medicul remarca bebelusul, vorbeste despre el si despre nevoile lui – o ajuta pe mama sa-si vada copilul separat de ea, avand cerinte pe care doar ea i le poate satisface.
Medicul ii vorbeste mamei despre un copil necunoscut. De la el, mama afla ca bebelusul ei are nevoi ce nu se satisfac spontan, organic. Ea are nevoie sa fie investita in rolul de mama de nou-nacut (rol diferit de mama de fat). Este o trecere care cere timp, de aceea medicul trebuie sa aiba disponibilitate si rabdare, sa-i vorbeasca mamei pe intelesul ei, atunci cand ea poate fi receptiva si sa se asigure ca este corect inteles. Medicul nu trebuie sa fie doar concis in informatii, ci si linistitor si neangoasant, sa nu ofere informatii nesolicitate sau care nu au vreun sens actual.
Vizitele grabite, termenii tehnici si sfaturile date la gramada, atitudinea atotstiutoare, lipsa de bunavointa, rastirea si cuvintele dure, nu fac decat sa o nauceasca, sperie si copleseasca pe mama. Ea poate sa nu se simta inca in stare sa-si sustina bebelusul si sa se confrunte cu ideea ca nu va putea faca fata. Toate acestea pot sa o arunce pe mama intr-o depresie post-partum accentuata, sa mareasca riscul de abandon al copilului in maternitate precum si riscul accidentelor din neglijenta.
Dupa nastere, cei implicati se simt bizar: bebelusul se pomeneste intr-o lume total noua: mama se trezeste in brate cu un copil necunoscut, cu cerinte mari si imediate; medicul asista la aceasta nauceala, el insusi e speriat de magnitudinea impresionanta pe care o au simplele sale gesturi in mintea mamei.
Totul insa reintra in normal foarte repede, mai ales daca mama dispune de sprijin. Ea poate fi ajutata sa-si intre in noul rol daca „expertii” in care are incredere, se adreseaza relatiei mama-bebelus si nu unui corp de copil. Bebelusul nu exista singur si nici medicul nu poate face abstractie de aceasta realitate. Mama are nevoie sa se simta inveselita pentru a se putea relaxa, pentru a se vedea normala cu un copil normal ce plange, se trezeste des si are mare nevoie sa fie cu ea. Fara o minima continere din exterior, mama se poate simti in stare de panica, iar reactia sa sa fie catatonica sau haotica. Bineinteles ca majoritatea femeilor isi gasesc aceasta sustinere in sot, familie, comunitate si-o pot procura chiar de la colegele de salon, mame si ele. Unele femei insa, nu dispun de aceasta si nici nu sunt capabile sa si-o gaseasca – ele sunt cele care au nevoie de sprijin.
Atunci cand ne plangem de sporirea numarului de abandonuri ale copiilor in maternitate ar fi bine sa observam cum sunt tratate femeile ce nasc, sa incercam remedierea problemei saloanelor separate pentru mama si pentru bebelusi, de asemenea, ar trebui ca medicii neonatologi sa dispuna de indrumare si minima initiere in psihologia postnatala, totodata, ar fi necesar si un serviciu de sustinere psihologica competenta a femeilor care au nevoie de asta.
Asistentele de neonatologie
Asistentele o invata pe mama cum sa-si tina copilul la san, cum sa-l imbrace si cum sa-l spele. Ele cad adesea in pacatul de-a fi experte – si, copilul nu de o manipulare rapida si eficienta are nevoie, ci de intelegere si acordaj emotional la starea si ritmul sau – conditii pe care mama, asa nepriceputa cum este ea, e singura ce le poate satisface.
Tentatia de a face concurenta cu mamele este mare, dar trebui sa avem cu totii constiinta ca experta poate fi doar mama. Oricata experienta profesionala ar avea specialistii, aceasta nu poate fi utila decat daca ii este mamei de ajutor. Stiinta si experienta specialistilor nu poate inlocui starea speciala de conectare a mamei la bebelusul sau, doar aceasta stare o ajuta sa poata raspunde nevoilor neverbalizate ale acestuia. De astfel, specialistii ar putea sa se bazeze mai mult pe sentimentele mamei fata de nevoia copilului; sa adapteze stiinta lor si sa nu recomande mamei lucruri stiintifice, dar care pot sa nu i se potriveasca nici ei, nici copilasului.
Sursa: Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori, Speranta Farca, Editura Trei
Sursa foto: weheartit.com
