Legea cea mai frumoasa: Sa-ti asculti tatal. Eschil
De aproximativ un secol si jumatate se discuta daca tatii si-au impus dintotdeauna autoritatea. Daca patriarhatul dominant in istoria Occidentului n-a fost precedat, in vremuri preistorice, de un matriarhat. Subiectul este printre cele mai putin neutre care se cunosc. Convingerea ca a existat la origini un matriarhat a fost exprimata de multi autori plini de avant ideal. Aceasta pentru ca tema nu trezeste doar idealuri puternice autorilor ci si emotii intense cititorilor. Imaginea abstracta despre patriarhat si matriarhat se asociaza cu amintirea concreta a unui barbat si a unei femei.
Grupul matriarhatului nu corespunde neaparat feminismului, iar femeile se regasesc pe ambele fronturi. Pentru ca la inceput, chiar si cel mai puternic barbat statea in bratele unei mame, exista tentatia de-a crede ca ceva similar s-a intamplat si cu civilzatia. In schimb care sunt amintirile care ii calauzesc pe aceia care cred ca societatea umana a fost patriarhala inca de la inceput? Raspunsul nu poate fi la fel de simplu ca intrebarea de mai sus. Cine se afla de partea patriarhatului demonstreaza mai rar emotie, o adeziune ideologica. La matriarhat se ajunge printr-o atingere calda, la patriarhat printr-o atingere rece. Tatal reapare in joc in mod indirect, prin intermediul functionarii mintii sale.
Fiecare inceput, omul, chiar si barbat fiind, il vede insotit de femeie, mult mai mare decat el, regina corpului sau: mama. Este posibil ca, atunci cand se formeaza primele nuclee sociale, sa devina fireasca, prin analogie, considerarea mamelor ca regine ale societatii.
Ipoteza de matriarhat se referea la epoci in care nu exista scrierea. Asadar, este vorba despre reconstituiri foarte indirecte ale unor societati despre care nu stim aproape nimic. Epoca de aur a mamelor ar putea sa corespunda raspandirii unei economii, dar nu numai; si trecerii – de la paleolitic la neolitic, fiind epoca celor mai mari revolutii din intreaga existenta umana.
Desi frontal matriarhatului a produs argumente interesante si mai recent, cea mai mare parte a informatiilor disponibile sprijina ipoteza ca patriarhatul a predonimnat inca de la inceputurile civilizatiei. Noi, modernii, suntem saraci psihologic si compensam luand lucrurile literal, extragand statistici din aceste reprezentari: astfel ca numarul mare de femei ne face sa ne gandim la o cantitate importanta de putere feminina. Reprezentatiile predominante intr-o societate nu descriu neaparat functionalitatea sa reala si raporturile sale de putere.
Daca la originile istoriei noastre au stat societati patriarhale, mintea acestor patriarhi a fost probabil locuita nu doar de modele masculine, ci mai ales de imagini feminine, extraordinar de numeroase si puternice. Gandirea era dominata de o imagine generativa: omul voia sa se reproduca, sa renasca, sa insamanteze, sa dea nastere. Si apoi sa cultive, sa faca sa creasca. Observand femeia, puternic impresionabila de atunci, a devenit gravida prin antologie. A intrat in gestatie idea de gestatie.
Odata cu Neoliticul omul a facut inca un pas: cea mai mare innoire din toate timpurile, pentru ca a inceput cu aspiratiile omului de crestere infinita. Gandirea a trecut pragul pubertatii si, omul traia ca sa genereze. Incepand cu epoca neolitica, omul n-a mai acceptat sa existe in conditii statice. S-a spus ca omul a ajuns la spiritualitate si transcendenta – la activitatea mentala superioara si abstracta. S-a intrebat ce e nasterea, s-a intrebat nu doar ce devii dupa moarte, dar si ce esti inainte sa vii pe lume si ce forte te aduc in ea.
Lumea tatilor nu poate sa n-o includa pe cea a mamelor. Lumea mamelor, in schimb, ar putea, in abstract, sa renunte la tati si sa-i inlocuiasca cu un contact ocazional cu masculii. Mitul Amazoanelor spune chiar asa: intr-un trecuit nu foarte indepartat, poporul de razboinice a prosperat nu supunandu-i pe barbati, ci lipsindu-se de ei.
Patriarhatul nu le zdrobeste doar pe mame ci cu timpul, in mod diferit si indirect il oprima si pe tata. Ascensiunea patriarhatului poate chiar sa-l faca sa devina invizibil pe tatal propriu-zis. O mama reuseste mai arminios sa devina o reprezentanta a matriarhatului fara sa se piarda in institutie: ramanand mama, fara sa modifice relatia individuala cu copilul. Pentru tata e mai dificil. Construirea unei relatii cu copilul e mai precara, ceea ce nu compromite profunzimea relatiei, cat libertatea ei de a exprima asta. Introduce tacerea si graveaza pe aceasta piatra greu de carat, amprenta melancoliei.
Sursa: Tatal, Luigi Zoja, Editura Trei
Foto: weheartit.com