Arhive etichetă: adulti

Al doilea copil

Al doilea copil nu se confrunta cu devenirea adultilor ca parinti. Ii gaseste gata formati, stabili, echilibrati si receptivi. El se bucura de firescul si naturalul din parintii lui si de prezenta imediata a unui frate. Copilul mai mare este asigurator pentru cel mic, el ii dovedeste ca parintii lui sunt apti sa creasca un copil, sa-l lase sa traiasca si sa evolueze. Este o asigurare importanta, ce se manifesta prin bucuria si interesul cu care isi urmareste fratele mai mare. Acesta il face sa tolereze mai bine schimbarea si sa aiba resurse pentru o mare capacitate de adaptare. Tot in relatia cu fratele, copilul gaseste un spatiu de comunicare apropiat registrului propriu, se simte inteles si el insusi poate decodifica lumea aceasta mai lesne, dispunand de “traducerea” fratelui sau. Astfel, poate face achizitii rapide in zona inteligentei practice si sociale. Confruntarea cu agresivitatea fratelui il poate ajuta sa dezvolte modalitati proprii pentru dezamorsarea tensiunilor.

<<O fetita, cand avea cateva luni, atunci cand isi vedea sora cum se repede furioasa catre ea, ii radea cu atata voiosie, ca nu mai ramanea decat duiosie din toata agresivitatea: “Scumpa mea, tu razi la mine? Iti place de mine, frumoasa mea?”>>

Al doilea copil insa are si sarcina grea de a-i confrunta pe parinti cu faptul ca este altfel, ca este altcineva decat fratele lui, asteptat intr-o noua “reeditare”. Acest copil se naste sub semnul comparatiei, el este mai mic, mai cuminte sau nu, este mai mancacios sau nu, mai plangacios sau nu fata de fratele sau. Nimic din ceea ce face nu este special, nimic nu pare sa-i apartina, totul este la fel sau altfel, in functie de frate. Acesta poate sa-i creeze o anumita dependenta si neincredere in fortele proprii, precum si o supradimensionare a nevoii de competitie (pentru a se demonstra mai ceva decat fratele). Totul depinde de modul cum gestioneaza parintii relatia dintre cei doi copii, daca incurajeaza sau nu tratarea simbiotica “unul e bun, altul rau; unul frumos, altul urat, unul introvert, altul extrovert, unul teoretic, altul practic”.

Un alt aspect complicat el existentei celui de-al doilea copil tine de imposibilitatea centrarii atentiei totale a parintilor, precum si de faptul ca el trebuie sa-si faca loc intr-o structura familiala unde “locul de copil” este gasit ocupat. Copilul trebuie sa gaseasca foarte devreme modalitati de sensibilizare a fiecarui parinte in parte, de acaparare a atentiei. Este un copil ce “munceste” din greu pentru a obtine ceva intr-un spatiu unde nimic “nu i se cuvine”. Aceasta il face sa fie tenace, luptator si posesiv cu ceea ce castiga.

Sursa: Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori, Speranta Farca, Editura Trei

Sursa foto: weheartit.com

Draga parinte…

Un material de: Vanda Lizeh

Tu cati copii ai? Eu am doi. Un baiat si o fetita. Ii iubesc de nu mai pot pe amandoi si stiu ca si tu ii iubesti pe ai tai la fel. Fetita are 2 ani si 3 luni, iar baietelul 2 luni. Ii cheama Vanda Mica si Juniorul. Pe ai tai?

Nu stiu daca tu le arati ca ii iubesti, dar eu incerc sa o fac in fiecare clipa. Nu ma tem sa ii strang in brate, sa-i pup si sa le spun ce inseamna ei pentru mine. Caci inseamna totul si fara ei nu as fi astazi ceea ce sunt. Cateodata, seara, cand Vanda Mica tocmai a adormit, ma umfla plansul. De drag si dor de ea, desi e langa mine, de jale ca uite cat a crescut, parca ieri era si ea mica la fel ca Juniorul si uite cum acum povestim impreuna despre reciclare. Apoi, cand ma mut in patul Juniorului, ma uit si la el si ma incearca aceleasi sentimente. Ca maine o sa ma stranga si el in brate cu manutele lui mici si o sa-mi spuna ca nu vrea sa doarma, o sa discutam despre excavatoare si poate despre fotbal. Imi dau seama ca ei niciodata nu vor mai fi ca acum, ca in clipa asta, ca maine amandoi vor fi diferiti de acum si tot asa pana cand ei insisi vor deveni o femeie cu parul saten si un barbat cu parul putin ondulat. Cu familiile lor si copiii lor.

Atunci vor fi si ei adulti, dar cum vor arata oare? Cum se vor simti in pielea lor? Atunci nu va ma fi nevoie sa-i cert ca sa nu bage degetele in priza. Si nici ca au imprastiat faina pe jos. Poate el va fi electrician iar ea va gati demential. Sau invers. Atunci nu voi mai avea nevoie sa ma tem sa nu devina niste rasfatati. Atunci imi voi putea exprima sentimentele fara sa am vreun dubiu ca ii “stric”. Eu una nici acum nu am, dar am mai auzit in jurul meu parinti care se tem sa-si arate afectiunea si care cred ca respectul vine din frica sau din autoritate impusa de multe ori cu forta. Sigur ai intalnit si tu astfel de parinti, care isi calca de multe ori pe dorinta de a-si iubi copiii, ca sa nu li se stirbeasca autoritatea, ca sa poata face educatie. Ca sa nu li se urce iubirea la cap.

Dar ma intreb… Atunci cand ei vor fi deja mari, oare eu voi mai exista? Voi mai putea fi langa ei ca sa le pot spune, in sfarsit, ca ii iubesc? Ca sunt mandra de mine ca am avut onoarea de a le fi mama? Ca nimic nu e mai important pe lumea asta decat ei? Nu stiu daca voi mai fi atunci… Nu stiu nici daca voi mai fi maine, sau peste 5 minute. Asa ca prefer sa nu risc. Copiii mei trebuie sa stie ca ii iubesc si ca sunt cei mai importanti pentru mine. Cred ca si tu gandesti la fel.

Apoi, oare cum vor arata copiii mei atunci? Sigur te intrebi si tu asta… Oare atunci va mai conta ca la 2 ani se tavaleau pe jos prin magazin din cine stie ce motiv nestiut de noi? Sau poate va conta mai mult ca au simtit ca au mereu pe cineva de partea lor, care s-a straduit intotdeauna sa-i inteleaga? Va conta catusi de putin ca erau ascultatori la un an si nu plangeau daca le lua alt copil jucaria, spre satisfactia noastra, care ii laudam cu cate un bravo? Sau va conta mai degraba ca sunt niste adulti siguri pe ei, care nu simt nevoia sa fie validati nici de noi, nici de cei din jur? Va fi macar putin important ca la un an si jumatate copilul nostru era politicos si nu intrerupea conversatii sau ca la doi ani nu se ducea la vreo doamna pe strada sa-i spuna ca are nasul mare? Sau nu va mai conta daca se mai intampla si asta, pentru ca mai important este ca ajuns adult el va sti sa-si ceara drepturile si nu se va teme sa vorbeasca in nicio circumstanta? Citeste mai mult aici

Foto: weheartit.com