Inainte de a naste…

Inainte de a naste, femeia trece prin stari deosebite de cele de pana acum, ajungand la maximul de echilibru si liniste interioara ce poate fi obtinut. Un prim proces de maturizare si de elaborare a unor probleme vechi inceteaza, urmand o pauza pana la declansarea unuia nou. Este linistea dinaintea furtunii. Spaimele, fricile, angoasele, emotiile au trecut, iar femeia se afla calma si linistita in asteptarea copilului. Pare ca nimic din exterior, nimic din ce ar putea darama si cel mai puternic echilibru, nu o poate atinge.

Este o buna perioada pentru realizarea unei psihoterapii de scurta durata (una, doua, maxim trei sedinte) cu mamele ce prezinta risc de abandon al copilului si solicita sustinere. O interventie psihoteraputica in aceasta perioada beneficiaza atat de cooperarea si deschiderea mamei catre continuturi profunde ale inconstientului propriu, cat si de un bun echilibru, de o mare capacitate de autocontinere. De aceea o asemenea interventie are intotdeauna rezultate.

De astfel mama, in perioada de dinaintea nasterii, este orientata mai mult spre sine decat spre exterior. Preocuparea ei pentru “cuib”, pentru spatiul extern unde sa-si primeasca bebelusul, se transforma acum intr-o amenajare de sine. Femeia simte ca ea insasi va fi “spatiul” copilului si mai simte ca este capabila sa i se ofere astfel. Echilibrul sau este consolidat, iar ea este pregatita pentru a-si primi copilul.

Copilul este foarte bine simtit, iar mama isi doreste sa-l imbratiseze. Temerile de nastere au trecut, iar mama asteapta acel eveniment cu calm, rabdare si dorinta. Are tot mai mult sentimentul ca nu mai poate asa si de abia asteapta sa nasca. Proiectiile celor din jur insa abia acum au ajuns la o intensitate maxima, acestia se simt speriati, isi povestesc fara nicio opreliste fantasmele cel mai adesea groaznice, chiar mamei ce urmeaza sa nasca. Mama insa le suporta fara prea mari costuri interne si nu se lasa afectata – acum se pare ca nimic nu mai poate atinge femeia care se pregateste sa nasca, iar tot zbuciumul celor din jur este suportat cu liniste de catre ea.

Oricum, o femeie gravida trezeste puternice afecte tuturor celor din jur (fantasme, dorinte, temeri). Ea ofera o imagine foarte veche, arhaica, proverbiala, deci inexprimabila. O femeie gravida este un om aflat intre doua lumi: lumea aceasta si lumea cealalta – a bebelusului sau, lumea intrauterina ce semnifica raiul si iadul nostru la un loc, o lume dorita si temuta totodata. Este insa o perioada in care femeia domina, dihotomia aceasta fiind una cu ea.

Este o stare caracteristica pentru cateva zile (mai multe sau mai putine, in functie de fiecare femeie si de fiecare sarcina) ce preced si insotesc travaliul. O perioada scurta, ca reper temporar (putin inaintea declansarii travaliului nasterii si trei zile dupa nastere, pana la instalarea lactatiei), dar foarte importanta pentru devenirea femeii ca mama. O etapa ce face din nastere un eveniment usor de gestionat si extraordinar de fericit. In aceasta perioada mama isi va gasi suportul, din ea isi va extrage resursele pentru parcurgerea greului drum impreuna cu nou-nascutul ei.

Din pacate, nu toate femeile mai pot beneficia de aceasta “stare de gratie” naturala, din cauza practicii foarte raspandite de provocare a nasterii in functie de greutatea copilului si numarului de saptamani. Acesta il scuteste pe medic de chemari de acasa sau de la cabinet, iar pe mama de neprevazut, de o declansare necontrolata a nasterii. Numai ca mama anticipeaza aceste beneficii din perspectiva unei stari obisnuite, fara a avea o idee ca in preajma nasterii totul se schimba, iar timpul si durerea capata dimensiuni gestionabile.

O nastere programata, ce sare etapa de linistire si asumare, este mai degraba un eveniment traumatizant, coplesitor pentru mama ce simte ca nu-i face fata si pentru copilul luat pe nepregatite. E natural ca intr-un astfel de context sa sporeasca riscul complicatiilor fizice si psihice la mama si la copil, iar relatia dintre ei nu isi gaseste imediat punctul de inchegare. Mama se recupereaza mai greu, se simte depasita de tot ce se petrece in jurul sau si cu ea – se simte complesita de ceea ce i se intampla. Se creeaza conditii ce favorizeaza o depresie post partum puternica.

Copilul scos astfel, fara ca el sa-si initieze venirea pe lume, va fi epuizat, regresat, la limita existentei. Se va simti purtat de evenimente fara a-si putea gasi un rol activ. Copilul intra coplesit in viata si se poarta ca atare, neavand sentimentul ca poate gestiona ce i se intampla. Cel mai adesea va foarte cuminte, nu va cere si nu va pretinde nimic, va plange putin si va dormi mult pentru a se apara de lumea aceasta. Isi va permite sa fie revendicativ abia dupa ce trauma va incepe sa se vindece, iar el va incepe sa aiba incredere in mama sa.

Perioada dinaintea nasterii, desi este foarte putin intinsa in timp, datorita trairilor specifice si a transformarilor traite, este o etapa foarte importanta si necesara pentru devenirea mamei, pentru forta vitala a nou-nascutului si pentru debutul relatiei dintre ei. In functie de acestea, nasterea va fi o trauma sau un eveniment fericit. Este o perspectiva in lumina careia vor putea fi reconsiderate practicile actuale de provocare a nasterii.

Sursa: Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori, Speranta Farca, Editura Trei

Sursa foto: weheartit.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *