Arhive categorie: DIANA VASILIU

Diana Vasiliu

De meserie, mama

Un material de: Diana Vasiliu

“Despre parinti, numai de bine!”

Ca sa linistesc cititorii, trebuie sa spun de la bun inceput ca eu nu sunt, de meserie, mama. Si, desi pe de o parte treaba asta ma face sa ma simt plina de putere, pe de alta parte ma umple de vinovatie. Oare n-ar trebui sa fiu intai si intai, de meserie, mama?

Cercul mamelor este unul foarte larg, dar si foarte strans. De cand sunt in preajma femeilor care au nascut, am avut ocazia sa asist la multe comportamente, modificari de convingeri, rupturi de prietenie si dizolvari de relatii, din pricina acestui fenomen: dorinta de a fi intr-un fel anume.

Imaginati-va ca sunteti intr-un cinematograf. Luminile se sting si pe ecran se proiecteaza imaginea unei mame. In functie de decada si de spatiul cultural in care ne aflam, imaginea se schimba. Daca vedem o mama din America anilor ’50, vom vedea o femeie dedicata caminului: totul e curat, mancarea se gateste zi de zi in casa, femeia este o cunoscatoare intr-ale Beef Bourguignon-ului si nu rateaza niciun sufleu. Copiii sunt tinuți curati, pieptanati, au maniere si se joaca toata ziua in aer liber. Salt peste civilizatii – Japonia, spatiul rural: aici proaspata mamica este ingrijita de femeile din propria familie numeroasa, care au grija de nevoile ei si de casa ei, cat timp ea are grija exclusiv de bebelus, oferindu-i toata atentia sa. Iar daca zburam in Europa de Vest a anilor 2000, vedem femei care se intorc la munca dupa cateva luni de stat acasa cu copilul, femei care fac cariera, in timp ce copilul este in grija sistemului (cresa, bone, gradinite), sau chiar femei care reusesc sa combine cariera cu maternitatea: Licia Ronzulli este europarlamentarul care si-a adus copilul la sedintele Parlamentului European, de cand avea cateva saptamani, purtand-o in sling.

Toate aceste imagini se proiecteaza pe ecran. Mai adaugam in detaliile proiectiei propriile noastre repere de mamicenie buna: ne vedem mamele, bunicile, matusile, inclusiv prietenele, de la care luam numai aspectele pozitive si iata cum in scurt timp avem pe ecran o imagine hibrid a ceea ce inseamna „Reperul de mama buna” pentru noi. Deai un Frankenstein monstruos, creat din multe bucati incompatibile unele cu altele, proiectia prinde viata in fantasma noastra si ne obliga sa ajungem cu performantele mamicesti cat mai aproape de ea.

E ca si cum ar trebui sa purtam o haina care e imposibil sa ne vina! Dar, nu-i asa, trebuie sa ne straduim! Si din stradania atingerii unui ideal imposibil, rezulta multa furie, rusine si vinovatie.

Mi-a luat ceva timp sa accept (si inca lucrez la asta) ca maternitatea e o haina pe care o faci la croitor. N-o cumperi de-a gata din magazin. Asta pentru ca ea trebuie ajustata pe tine, pe nevoile tale si pe dinamica familiei tale. Orice alta haina va parai la incheieturi sau va fi prea mare.

Suntem parinti si atat. Nu e un job, nu e o profesie, nu e o meserie. Poate nici macar o menire. E un rol. Care ne poate aduce frustrare sau bucurie, in functie de cum alegem sa-l jucam.

Foto: weheartit.com