Cat de mult trebuie sa pape bebe?

Un bebelus sanatos va consuma cantitatea adecvata de hrana

Intrebarea “cat de mult trebuie sa manance un copil?” este adresata atat de frecvent pediatrilor, incat este clar ca proaspetii parinti sunt foarte preocupati de cantitatea de hrana pentru bebelusul lor. Acestia nu vor ca bebelusii lor sa manance prea mult si nici prea putin. Nu te ingrijora! Bebelusul te va anunta singur cat de mult ar trebui sa manance. Grija ta ar trebui sa fie ca toate caloriile consumate de bebelus sa aiba cat mai multe substante nutritive posibil. Dati bebelusului o varietate echilibrata de alimente sanatoase si poti fi sigura ca are o alimentatie adecvata.

Cantitatile pe care le consuma bebelusul vor varia

Cantitatea de hrana pe care o consuma bebelusul difera de la o zi la alta, uneori chiar foarte mult. Sa nu te surprinda daca intr-o zi se comporta de parca l-ai fi lasat mort de foame, iar a doua zi mananca mai putin ca un pui de gaina. O perioada extinsa in care mananca foarte putin este urmata, de obicei, de o perioada in care mananca foarte mult. Retine ca este un fapt rar intalnit ca un bebelus sa fie consecvent in privinta cantitatii de hrana consumata si a preferintelor culinare de la o zi la alta.

Tu iti cunosti cel mai bine bebelusul. Iti poti da seama singura daca nu poate manca pentru ca s-a imbolnavit. Daca ai vreun dubiu, este cel mai bine, mereu, sa suni pediatrul si sa il intrebi. Nu te ingrijora ca iti “deranjezi” doctorul atunci cand ai o grija. Daca iti lasa impresia ca il sacai, gaseste alt medic.

Ritmul de crestere

In medie, greutatea unui bebelus lanu nastere se dubleaza dupa cinci luni si se tripleaza atunci cand implineste un an. Acest lucru inseamna ca, daca bebelusul cantarea la nastere 3,5 kg, la cinci luni ar trebui sa cantareasca aproximativ 7 kg, iar la un an, 10 kg!

Primul an de viata al bebelusului este un adevarat maraton de crestere, cu anumite perioade care se remarca foarte bine. Primele etape de crestere ale copilului sunt semnalate de un consum mare de lapte. Prima etapa apare cam la o saptamana dupa nastere, urmatoarea la trei saptamani, apoi la sase saptamani, dupa care la aproximativ trei luni. Dupa aproximativ cinci sau sase luni, este posibil sa observi ca bebelusul mananca mai putin, iar motivul poate fi faptul ca in acele momente ritmul de crestere este mai lent, din cauza durerilor provocate de aparitia dintilor.

Alta perioada de crestere incepe la opt-zece luni cand este evidenta o crestere semnificativa a cantitatii de hrana pe care o consuma bebelusul. Este posibil sa observi o crestere a apetitului bebelusului atunci cand incepe sa se tarasca si sa mearga, deoarece foloseste mai multa energie.

Cand incepe al doilea an de viata, rata de crestere scade din nou si, in consecinta, va manca mai putin. In aceasta perioada, la scurta vreme dupa ce bebelsuul implineste un an, parintii sunt preocupati de faptul ca apetitul micutului a scazut.

Pediatrul va supraveghea cresterea si dezvoltarea bebelusului tau. Discuta cu acesta despre orice schimbare a apetitului pe care o observi la bebelusul tau, nu doar pentru a te asigura ca bebelusul este in regula, ci si pentru a-ti da garantii referitoare la acest lucru.

Sursa: Alimentatia copilului, Ruth Yaron, Editura Litera

Foto: weheartit.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *